VIATA NOASTRA ESTE O SCOALA MARE si GREA.
Aici in viata asta pamanteana SPIRITUL traieste o experienta umana si evolueaza.
Omul neancercat e slab, cel neantrenat e neputincios, omul neinstruit e nepriceput, iar cel neinformat este ignorant.
Cine nu a trait experiente multiple si de toate genurile nu va putea sa inteleaga prea bine mesajul pe care vreau sa-l comunic prin acest articol.
Nimic nu este intamplator, tot ce se intampla in jurul nostru este noua lectie primita de la Dumnezeu, o tema de studiu si cercetare.
Fii atent la cei din jurul tau si la ce fac, dar mai ales la tine si la reactiile tale la stimulii externi.
MARE ATENTIE LA TOT CE GANDESTI si DECIZI, LA CUVANT si EXPRIMARE, LA ATITUDINE si FAPTE!
Tot ce este pozitiv si bun in tine CLADESTE, sporeste si infrumuseteaza, iar tot ce este negativ si rau in tine DISTRUGE, imbolnaveste si ofileste tot ce este in jurul tau, inclusiv pe tine.
Priveste cu atentie in jur la tot ce se intampla ca sa intelegi esenta vietii, priveste natura, pomii, florile, pasarile, animalele, cerul, muntii, dealurile, padurile, pasunile si apele, experimenteaza, pregateste-te si fa-ti bine temele.
Ca sa ai mereu mintea limpede, sa poti sa fii atent, sa percepti lucrurile asa cum sunt, sa gandesti corect si sa iei decizii bune, ca sa nu ai mari surprize in viata ta trebuie sa ai un corp sanatos, sa fii mereu cu sufletul plin de iubire, lumina si stralucire, sa fii odihnit, calm si linistit.
Asa cum pomul se cunoaste dupa roade si omul se cunoaste dupa fapte.
Fii inteligent ca sa cunosti oamenii asa cum sunt ei nu cum ai vrea sa fie, ori dupa felul tau de a fi, vezi pe cei educati, calmi, echilibrati, cinstiti, corecti, integri, cumpatati, milostivi, sinceri, intelegatori, toleranti, modesti-smeriti cu bun simt, altruisti si iubitori, dar si pe cei care sunt slabi la ispite, needucati, irascibili, nechibzuiti, hoti, corupti, nedrepti, lacomi, avari, mincinosi, plini de ei, mandri-orgoliosi-aroganti, nesimtiti, egoisti, invidiosi, rai, dusmanosi si plini de ura.
Insa este mai important sa fii INTELEPT si ca atare sa privesti inlauntrul tau, sa te cunosti pe tine si sa te vezi exact asa cum esti cu bune si cu rele, apoi cele bune sa le sporesti, iar cele rele sa le arunci afara, asa ca a sosit timpul sa te apuci imediat sa faci curatenie si sa arunci afara tot ce este daunator atat pentru tine, cat si pentru cei din jurul tau.
Prietenii ne ajuta si lauda ne bucura, dar dusmanii ne indarjesc si critica ne determina sa ne mobilizam.
Tot ce primim zilnic pana la cel mai mic detaliu prin cei din jurul nostru, de la Dumnezeu este pentru incurajarea sau indreptarea noastra, astfel darurile au menirea sa ne bucure sufletul pe moment, sa ne mai indulceasca putin viata si sa ne incurajeze ca sa mergem mai departe cu incredere, insa lectiile usturatoare de la viata sunt mai importante pentru ca ele ne intaresc, ne invata si ne ajuta sa ne desavarsim sufleteste si sa evoluam spiritual, asa ca suntem mereu sub DAR DIVIN si in castig, atat atunci cand primim un cadou care ne este de folos si ne ajuta, cat si atunci cand primim o lectie care ne invata si ne ajuta sa ne descurcam mai bine in viata.
Alunga frica, indoielile si temerile, nu te lamenta, nu te framanta, nu te enerva pentru ca toate acestea deschid un portal direct spre iad si iti va face viata un infern, in plus pierzi si energie multa, fii mereu calm, linistit, optimist si bine dispus, asa ca decat sa stai mereu incruntat si suparat este mai bine sa RAZI si sa fii vesel si bine dispus!
Aici pe pamant este si IADUL si RAIUL si in functie de starile sufletesti pe care alegem sa le avem cand experimentam si traim evenimentele zilnice, vom alege singuri unde vrem sa traim, in IAD sau in RAI.
Viata este constituita ca si un mozaic din momente si clipe mai mult sau mai putin pacute sau chiar neplacute, pe care trebuie sa le experimentam cu buna dispozitie si voie buna, pentru ca cine este acum pe loc incruntat si suparat asa va fi tot timpul deoarece se creaza o deprindere de a fi mereu suparat si incruntat si ca atare toata viata sa va fi o suferinta si chin, un iad pe pamant, iar cine este vesel acum in acest moment asa va fi mereu toata viata sa si el va trai in RAI aici pe pamant.
Cum vom trai aici in viata asta pamanteana, veseli si bine dispusi sau suparati si tristi, asa vom fi si in viata vesnica cand vom accede spre PLANUL SPIRITUAL SUPERIOR-DIVIN, sau vom cobora in INFERN.
Apoi nu uita ca mandria, orgoliul si aroganta sunt cele mai placute diavolului, evita-le si ca atare fii modest si smerit.
Goleste sufletul de rautate si ura, fii bun si iubeste-ti semenii!
Nu stii ce este in sufletul unui om asa ca nu barfi, nu critica, nu condamna si nu judeca pe nimeni caci neavand toate datele unor situatii poti sa judeci gresit, preocupa-te doar sa te schimbi pe tine in bine si apoi daca vei fi FERICIT toti ceilalti vor urma exemplul tau.
"Mintile luminate discuta idei, mintile mediocre discuta evenimente, iar mintile mici discuta oamenii!" Eleanor Roosevelt.
Asa ca nu te preocupa de cei din jurul tau, de ce fac ei sau sa incerci sa-i schimbi, caci sfaturile nu sunt acceptate de nimeni chiar daca reprezinta o consultanta oferita gratis, asa ca vezi-ti de treaba ta si straduieste-te sa te schimbi doar pe tine in bine.
Se spune ca desteptul nu mai pridideste cu treaba iar prostul moare de grija altuia!
Fii mereu cinstit, sincer si corect!
Nu-ti slabi si imbolnavi corpul prin infometare sau ingrijorari si temeri, nu te epuiza prin munca de zi lumina alergand dupa foloase materiale sau pentru satisfacerea orgoliului, alege cumpatarea si calea de mijolc, fii optimist si aminteste-ti ca va fi si maine o zi.
Traieste in prezent cu inteligenta, calm, credinta si buna dispozitie, nu te intrisata privind la evenimentele neplacute din trecut sau cu ingrijorare la cele din viitor.
Nu te ingrijora de ziua de maine, traieste ca si pasarile cerului! (Matei 6: 25-34)
Vezi mai multe povete deosebit importante aici in Matei cap 6.
Asa ca sa ne punem sperantele in Domnul care nu este niciodata in intarziere si ne ajuta mereu, chiar si atunci cand noua ni se pare ca nu ne aude, stie El mai bine ce face si ne ofera mereu ceea ce este mai bine pentru noi, pentru desavarsirea sufleteasca si evolutia noastra spirituala!
Suntem mereu incercati-testati, asa ca nu te teme niciodata de nimic, viata este ca si o mare scena de teatru, priveste la ea si experimenteaza cu calm, buna dispozitie si DETASARE nu cu PATIMA, adica priveste-o asa ca pe o piesa de teatru buna la care esti si actor si spectator in acelasi timp, sa ai mereu multa CREDINTA in DUMNEZEU care este mare, puternic, milostiv, iubitor si bun!
Drumul este greu, insa nu suntem niciodata singuri, Domnul este mereu cu noi!
Nu te grabi sa ajungi destinatie, bucura-te de calatorie caci nu conteza destinatia ci calatoria in sine.
Nu te teme nici de moarte caci pana la urma moartea nu este un capat de drum ci un nou inceput, sau o iertare a pacatelor si alinare pentru o suferinta grea, sa fii convins ca exista o alta viata dupa moarte.
Boala nu este mereu o consecinta a pacatelor caci prin boala si suferinta se ard multe dintre ele, ea poate sa fie si un test, o incercare ca sa ni se verifice CREDINTA sau sa ni se determine nivelul de desavarsire sufleteasca si de evolutie spirituala atins.
Nu suntem sub sanctiune ci sub DAR DIVIN.
La inceputul vietii cand nu avem multa experienta acumulata comitem si multe greseli, asa ca Domnul ne-a dat boala nu ca o pedeapsa ci ca o usurare de povara pacatelor prin arderea lor in focul suferintelor date de boli.
Bucura-te cand esti bolnav caci asa te speli de pacate.
Inlocuieste patima si suferinta si detasare si iubire.
Cand vei ajunge sa nu mai suferi din nimic, adica atunci cand nu mai patimesti din necazuri si boli sau din iubire prost inteleasa, inseamna ca atunci Dumnezeu te-a iertat.
Suntem mereu atent MONITORIZATI si MANIPULATI.
Ni se verifica prin numeroase teste zilnice nivelul de intelegere si de evolutie atins si in functie de rezultatele testelor ni se dau noi teme de efectuat, precum ispite, tentatii, necazuri sau bucurii, etc.
Universul in care traim este unic si asfel Dumnezeu Creatorul este in toate si toate sunt in El, toate cele ce sunt, sunt intr-o legatura indestructibila si ca atare daca cineva actioneaza asupra cuiva fizic sau chiar energetic prin cuvant si gand, atunci el actioneaza asupra tuturor si asupra Lui Dumnezeu.
Dumnezeu-Cuvantul este Informatie, Energie purtatoare de Constiinta, Lumina si Iubire si tot ce iese din acest tipar este sortit sa primeasca multe lovituri ca sa fie modelat la cald dupa chipul si asemanarea Domnului.
Se stie ca, calea spre Inteleptire este drumul Golgotei al suferintei insa prea multa suferinta dauneaza, intuneca si altereaza sufletul, asa ca sa nu cochetam cu suferinta si sa ne indepartam de ea si de cei care ne tulbura linistea si pacea interioara, de cei care ne provoaca o stare de indispozitie sau de disconfort psihic si mental.
Insa daca noi provocam suferinta, vom primi suferinta prin cei din jurul nostru caci cei indepartati nu ne pot atinge.
Cine doreste sa nu mai sufere trebuie sa nu mai provoace suferinta celor din jur, pentru ca este scris:
"Ale tale din ale tale!"
si
"Ce dai aia primesti!"
"Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Matei 5, 9)
Asa ca daca ai suparat pe cineva sa nu mergi sa te culci linistit in patul tau pana nu-ti ceri iertare, sau daca te-ai certat cu cineva sa incerci cat mai repede cu rabdare si blandete sa te impaci cu persoana respectiva, iar daca persoana refuza sa nu insisti pentru ca atunci este problema sa, pentru tine este suficient ca ai incercat si in plus mai trebuie sa-ti ceri iertare Lui Dumnezeu si sa te rogi mereu pentru sanatate si binele dusmanilor tai.
Mantuitorul nostru IIisus Hristos ne-a dat Legea Iubirii:
Sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul tau mai presus de tine si pe aproapele tau ca pe tine insuti!
Asa ca intotdeauna sa-l ierti pe cel care ti-a gresit, sa uiti fapta comisa si sa-l iubesti.
Dusmanii inraiti si inversunati, evita-i caci ei sunt sub posesia unei entitati malegice si contactul cu ei te va tulbura si iti va altera stralucirea sufleteasca, asa ca nu te complace in compania celui rau indeparteaza-te de el ca sa te protejezi.
Ideile, inspiratiile, pornirile rautacioase ce par a fi izvorate din minte sau inima sunt stimuli EXTERNI indusi de diferite entitati si ca atare nu ne apartin, noua ne apartin doar DECIZIILE, atitudinea, maniera in care ne exprimam si faptele pe care le comitem.
Se spune sa ne maniem dar sa nu GRESIM, sau sa gandesti de doua ori inainte de a deschide gura si de a trece apoi la fapte.
Omul are pe langa corpul sau fizic si un corp energetic care interactioneaza cu toate celelalte corpuri si cu Univesul.
Totul in Universul in care traim, adica tot ce exista in jurul nostru este energie purtatoare de constiinta, totul este informatie si vibratie inalta sau joasa care ne influenteaza prin inductie, asa ca prin inductie orice om se umple mereu de duhuri bune sau rele, de energii parazitare care pot sa fie chiar necurate, ori de energii bune.
Daca un om este atras si inclinat spre rau, atunci el va rezona cu energii joase-grosiere, iar oamenii inclinati spre bine rezoneaza cu energiile inalte-Divine.
Atat mediul cat si preocuparile zilnice au o mare influenta asupra formarii individului, asupra inclinatiilor acestuia spre bine sau spre rau.
Ateii pentru ca nu au nici un Dumnezeu, daca nu au nici principii morale sunt in stare de orice fapta chiar si rea, iar cei credinciosi care au reguli sanatoase de viata si mai ales respecta principiile morale crestine, sunt inclinati spre fapte bune.
Cei care au vibratii joase de rautate, lacomie, ura si dusmanie si ca atare rezoneaza cu energiile grosiere-parazitare vor distruge si vor face mereu mult rau in jurul lor, iar cei care au vibratii inalte de bunatate, cumpatare, respect si iubire fata de oameni vor rezona cu energiile unor spirite elevate si vor crea o atmosfera de liniste, calm si bunastare in jurul lor.
Acolo unde este ura, cearta si scandal se afla diavolul, iar unde este iubire, pace si liniste se afla Dumnezeu.
Fericit este cel care daruieste pace, liniste si bucurii celor din jur nu cel care jefuieste si provoaca suferinta in jurul sau.
Primim mereu ceea ce meritam pentru ceea ce suntem in momentul respectiv, ca sa fim indreptati si sa fim ajutati sa evoluam.
Tot ce primim este o consecinta a gandirii, atitudinii si faptelor noastre, a ceea ce suntem noi, astfel starile si sentimentele negative precum lacomia, invidia, egoismul, rautatea, ura, dusmania, blestemele si farmecele se intorc mereu inzecite asupra celui care a tulburat pacea si echilibrul universal cu ele, iar fenomenul de recul se produce sub forma de lovituri ale vietii precum pierderi, paguba, boala, suferinta, singuratate, lipsa de afectiune-iubire si multa nefericire.
Ispitele si incercarile vor continua toata viata noastra si atat timp cat suntem in trupul acesta material vom avea mereu multiple incercari si ispite, important este sa le ignoram, sa nu ne luptam cu raul, sa ne concentram mereu atentia asupra noastra si sa ne straduim sa fim mai buni, mai rabdatori, mai iubitori.
Sa nu ne punem sperantele in fortele noastre caci fara ajutor Divin nimic nu suntem si nimic nu putem sa facem, asa ca trebuie sa ne rugam in mod continuu la Dumnezeu.
Sa nu ne punem sperantele in cei din jurul nostru ci doar in Domnul Puterilor Absolute, Domnul a Tot si a Toate Creatorul si sa ne lasam in grija Lui, caci El stie mereu ce este mai bine si mai bun pentru noi.
Scopul vietii noastre este sa experimentam cu credinta, curaj, buna dispozitie si iubire diferite situatii si ca atare sa invatam zilnic niste lectii, sa ne facem mereu bine temele pentru ca spiritul nostru sa evolueze, iar misiunea noastra cea mai importanta este sa fim GARDIENI la poarta sufletului nostru unde se afla Scanteia Divina din noi, Icoana Vie a Lui Dumnezeu si sa punem TREZVIA, adica paza inimii cu mintea ca pavaza ca sa nu intre mizeriile, laturile vietii si suferinta in sufletul nostru si sa-l intine, sa-l murdareasca si sa-i intunece stralucirea DIVINA, din contra trebuie sa ne straduim ca sa-i marim stralucirea prin pace, liniste, credinta, smerenie si iubire, incat sa fim in armonie cu toate cele ce sunt si astfel sa ne DESAVARSIM SUFLETESTE.
Fiecare om are geamantanul gata deschis in mijlocul camerei sale si cum il pregateste zilnic si ce pune in el:
ura, rautate, dusmanie, desfrau, minciuni, furturi, inselatorii, nedreptati, alte stari si sentimente negative, ganduri necurate, cuvinte ori fapte rele,
sau
iubire, bunatate, empatie, toleranta, sinceritate, cinste si corectitudine, credinta, cuvinte si dialog constructiv, comportament civilizat, atasament mental pozitiv, atitudine proactiva propice succesului, fapte bune de milostenie, pe acelea le va lua cu el cand va pleca in marea calatorie din viata vesnica.
Alegerea ne apartine fiecaruia dintre noi!
Trebuie sa ne decidem daca vrem sa fim egoisti si sa calcam peste cadavre ca sa ne fie bine doar cativa ani aici pe pamant, sau vrem sa fim altruisti si sa ii ajutam pe cei din jurul nostru ca sa fim vesnic fericiti.
Ideea principala este ca toate sunt in puse comun si ca atare se bucura sau sufera laolalta sub diferite forme.
In concluzie este bine sa se retina ca tot ce-i facem omului de langa noi, bine sau rau, Lui Dumnezeu ii facem pentru ca Domnul se afla in toate, in toti oamenii si in acel om, in sufletul sau, apoi implicit ceea ce facem celor din jur, noua ne facem, pentru ca Dumnezeu este si in noi si ca atare vom suferi atat in viata aceasta cat si in cea vesnica pentru ca atunci cand va suna acordul final, va bate gongul si va cadea cortina peste scena vietii noastre nu vom lua cu noi in viata vesnica averea si banii ci doar energia faptelor noastre bune sau rele.
Sa nu faci rau nimanui pentru ca raul se intoarce impotriva ta!
Reteta fericirii:
Fericirea este o stare launtrica de spirit, pe scurt cine doreste sa fie linistit si fericit trebuie sa respecte doar urmatoarele trei reguli:
1-Sa nu se supere niciodata si sa nu lase suferinta sa intre in sufletul sau, sa stea mereu ca si un gardian destoinic de paza la poarta sufletului sau si sa nu lase pentru nici un motiv si sub nici o forma suferinta sa intre acolo ca sa-i intunece Stralucirea Divina; stralucirea sufleteasca trebuie mereu marita nu diminuata.
2-Sa nu supere pe nimeni ca sa nu provoace suferinta celor din jur, suferinta care sa le intre in suflet acolo unde salasuieste Duhul Sfant-Scanteia Divina din om, pentru ca daca oferi suferinta primesti suferinta.
3-Sa nu provoace cearta, discutii si scandal ca sa nu determine pe nimeni sa riposteze, adica sa-l supere si sa-l faca sa sufere pe cel care a provocat scandalul.
Pentru aceasta este bine sa ne inconjuram de oameni veseli, binedispusi, cu atasament mental pozitiv, cu caractere frumoase si bine educati cu comportament si atitudine civilizate, care comunica constructiv si care au principii morale, apoi si noi sa fim la fel ca ei, sa avem mereu o atitudine constructiva si nu distructiva, fim mereu impaciuitori si sa lasam de la noi cand cineva este nervos, agitat si pus pe cearta si scandal, sa fim mereu veseli si bine dispusi, sa privim tot ce se intampla in jurul nostru fara patos, impartiali si cu degajare ca pe un film bun de la care avem multe lucruri de invatat. Sa ne bucuram mereu pentru faptul ca Bunul Dumnezeu ne iubeste pe toti si ne ajuta mereu si ca atare tot ceea ce ne da este spre binele nostru, pentru evolutia spirituala si desavarsirea noastra sufleteasca.
Sa nu uitam ca tot ceea ce ni se intampla in viata noastra este exact asa cum trebuie sa fie si chiar daca noi nu putem sa intelegem de ce, stie Domnul mai bine de ce ni se intampla si anume pentru ca:
Acesta este filmul vietii noastre care ne este dat sa-l vizionam ca sa invatam si sa evoluam ca sa ajungem la perfectiune, cand copia adica Icoana Sfanta din inimile noastre care a uitat cine este datorita faptului ca am intinat-o si am acoperit-o cu multe mizerii din mediul in care traim si cu pacatele noastre isi va regasi identitatea si se va identifica cu originalul DIVIN care este Pace, Liniste, Lumina-Intelepciune si Iubire.
Vezi aici un video inspirat din intelepciunea indiana, Bhagavadgita pe intelesul tuturor:
Bhagavad Gita pe intelesul tuturor from SRazvan on Vimeo.
Anumiti oameni vin pe pamant cu o misiune sfanta sau o primesc pe parcursul vietii lor; astfel unii au fost pur si simplu alesi inca inainte de a se naste, pentru ca asa li s-a scris in cartea vietii lor sa faca niste lucruri deosebite, sau pur si simplu sa existe ca sa se vada in ei lucrarea Lui Dumnezeu, ori altii care s-au nevoit aici pe pamant si au ajuns la o curatenie trupeasca si sufleteasca incat s-au invrednicit sa fie si ei alesi de Divinitate ca sa faca anumite lucrari, sau oficiul de RELEE active care sa primeasca semnalele din UNIVERS si sa le transmita apoi la oameni pe pamant.
Fiecare om are un rost al lui.
Unii sunt buni organizatori, mari lideri si conducatori, sau creatori, inventatori, filozofi, ideologi, reformatori spirituali si sociali-economici, oameni de arta, scriitori, poeti, compozitori, pictori, sculptori, muzicieni, actori, iar altii mestesugari priceputi si talentati cu maini de aur, etc.
Unii oameni asa cum nu pot sa traiasca fara sa respire, tot asa nu pot sa traiasca fara sa-i ajute pe toti cei din jurul lor fie si cu un sfat sau cu o indrumare, iar altii traiesc doar pentru ei si cei dragi lor.
Unii nu-si gasesc locul in societate si cauta mereu ceva pentru ca nestiute si nepatrunse sunt caile Domnului.
Rugati-va mult cu credinta in Dumnezeu si cu simtire, apoi lasati-l pe El sa lucreze si sa se faca voia Lui!
Doamne ajuta sa fie Pace, Liniste, Iubire, Armonie, Buna Intelegere si Ajutor intre Oameni pe Pamant!
Webmaster: Justinian Ion Cioroianu
NOTA:
Prezentul articol face parte din blogul:
"EVADARE DIN MATRICE, Pasi spre Infinitul Absolut-Lumina Vie; de Justinian Cioroianu


No comments:
Post a Comment